Kaas chante Piaf

19 Iun

biotitre

M-am întors cu forţe proaspete din vacanţă, despre care am să vă povestesc în postările următoare, şi se pare că săptămâna aceasta continuă la fel de interesant.

Astăzi voi merge la concertul Patriciei Kaas, susţinut de aceasta la Iaşi, împreună cu Miki. Invitaţia făcută de Miki de a merge să vedem un concert adevărat la VIP a fost una de nerefuzat. Despre Patricia Kaas sunt convinsă că a auzit toată lumea. Vocea ei gravă de altistă a fost apreciată ca fiind una aparte, fiind comparată cu Marlene Dietrich sau cu Édith Piaf.

Artista a participat, marţi, la o conferinţă de presă la Primăria Iaşi, anunţând că spectacolul pe care îl va susţine miercuri seară, în centrul oraşului şi care face parte din turneul de promovare a albumului „Kaas Chante Piaf”, îi va fi dedicat lui Edith Piaf.

Patricia Kaas: „Este un spectacol care îmbină interpretarea muzicală cu cea teatrală. Edith Piaf a avut 400 de melodii, mi-a fost uşor să aleg 20. Când am auzit repertoriul ei am fost emoţionată, m-am regăsit în acele cântece.”

Patricia Kaas a vizitat pentru prima oară România în iunie 1992, când a susținut un recital în cadrul festivalului internațional Cerbul de Aur.Având o ținută lejeră, Kaas a interpretat șlagărele care au consacrat-o, una dintre cele mai aclamate piese fiind „Mon mec à moi”. Printre personalitățile prezente s-au numărat Johnny Logan, Angela Similea și Gabriel Cotabiță.

În anul 1998 Kaas revine în România,aducând la București turneul Dans ma chair. Recitalul interpretei nu a fost intens mediatizat de presa română. Ulterior, pe 21 iunie 2004, Patricia Kaas susține un concert în Piața Revoluției din București.
Interpreta a revenit în România în vara anului 2009, când a susținut un concert la București. Recitalul, parte componentă a turneului Kabaret, a avut loc la data de 14 iunie la Sala Palatului. Kaas a interpretat șagărele care au consacrat-o în fața unui public de peste 4.000 de persoane.

Pentru cei care sunt interesaţi de eveniment sau pentru cei care încă se gândesc sa participie vă las un plan al locului de desfăşurare a concertului.

plan-sala

Din păcate nu cred că voi putea să fac poze la eveniment, dar voi încerca să vă spun cum a fost cu un update la finele concertului!

Vouă vă place Patricia Kaas?

Surse:
http://www.mediafax.ro/life-inedit/patricia-kaas-a-mers-la-primaria-iasi-si-la-conferinta-de-presa-cu-catelusul-ei-tequila-10982376
http://ro.wikipedia.org/wiki/Patricia_Kaas

Update:

Concertul de aseara a fost interesant. Organizarea foarte buna, in afara de panourile video foarte pixelate, pa care iti era greu sa urmaresti concertul daca aveai locuri mai departate de scena. Am chicotit cu Miki tot concertul, asta si datorita unei traducatoare cam penibile, ce traducea ca un copil de 5 ani ceea ce spunea Patricia Kaas, fara a trece prin filtrul ratiunii. Cea mai memorabila secventa a fost cea in care artista a spus ca va interpreta prima piesa inregistrata de Piaf pe un suport audio, la care duduia ce traducea publicului a spus foarte senina ca Patricia va interpreta primul cantec inregistrat de Piaf pe un CD. A trebuit sa fie corectata de cantareata, care i-a amintit smintitei ca prin 1934 nu erau CD-uri ci vinil-uri.

In tot cazul, una peste alta evenimentul a fost unul frumos, Patricia Kaas interpretand in maniera originala piesele celei care a facut legenda in Parisul interbelic.

IMAG0118

2013-01-25 20.32.19

2013-01-25 21.44.19

 

Anunțuri

2 răspunsuri to “Kaas chante Piaf”

  1. mihaela pojogu 19 Iunie 2013 la 17:37 #

    Oh super, distractie placuta!

    • dianafoc 19 Iunie 2013 la 17:44 #

      Multumesc mult Mihaela, noroc de Miki, ei ii datorez participarea la concert!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: