Vacanţa din ( de ) vis

24 Mar

Camera era perfect scăldată într- o lumină suavă, caldă, ce te îndemnă să-ţi începi ziua cu bucurie. M-am trezit cu o emoţie puternică, nu pot să-mi dau seama de ce? Nu era decât o zi ca ori care alta sau cel puţin aşa aveam impresia. Am mai rămas puţin în pat, contemplând ornamentele baroc de pe tavan, aşternuturile erau ca de mătase, atât de moi şi de fine, îţi alunecau practic pe piele, te învăluiau.

Am păşit timid pe covorul moale din faţa patului şi m-am îndreptat către baie. Totul se întâmpla parcă într-un mod ireal, atemporal. M-am împiedicat de piciorul mesei din lemn masiv, pe care văd un colier majestos din sticlă de Murano de culoare portocalie şi bilete de la un muzeu. Curios, pentru că am senzaţia că nu-mi amintesc nimic din toate acestea. Resimt şi acum durerea surdă din picior, trebuia să fiu mai atentă la masa din mijlocul camerei. În drum spre baie , pe parchetul din mahon, observ particule aurii de nisip fin, ca un praf de zână ce îmi arată calea. În baia încărcată cu marmură, apa parcă avea alt sursur, era mai răcoroasă, mai limpede şi mai cristalină. M-am înviorat fără să spun că m-am trezit cu adevărat, încă pluteam pe sentimente încărcate de emoţii pozitive.

Mă întorc în cameră cu siguranţa unui lucru ce trebuie făcut aproape instinctiv. Caut cu privirea ceva ce ştiu că trebuie să găsesc. Nu se poate, trebuie să fie pe aici! Ahh… stătea pe pat învăluit de cearceaful de mătase, timid, ascuns între faldurile de nuanţe nisipii, parca ştiind că locul lui este pe plajă. Îmbrac costumul de baie pe neclipite, îmi vine atât de bine şi e atât de bine croit încât parcă simt că a fost creat special pentru mine. Nuanţa este parcă de un portocaliu solar, orbitor, care nu poate trece neobservat. Trag repede pe mine şi rochia de plajă, încalţ sandalele de piele în stil roman, îmi iau geanta din cuier şi închid uşa în urma mea.

Parcă într-o clipă ajung la malul mării, simt briza adiind prin părul meu, ce se ondulează frumos de la atmosfera încărcată de umiditate. Plaja pare aproape pustie, e totul atât de calm şi de liniştit. Nisipul este încă rece, soarele nu a apucat să- l sărute cu căldura sa. Îmi las lucurile pe sezlong, sandalele îmi ies uşor din picioare şi încep să păşesc. Tălpile lasă urme adânci în covorul de nisip, amprente ale paşilor pierduţi. Înaintez timid către mare, aceasta îmi mangâie picioarele goale în semn de întâmpinare. Mă las complet învăluită de spuma valurilor şi tot înaintez..înaintez…

F1478U

!¡ Este timpul să vă treziţi. Este ora ❼¾ ¡! Off…Nu din nou această alarmă odioasă. Tocmai când visam atât de frumos. Da! Visam că eram undeva la mare, însă parcă era o staţiune din străinătate, un loc unde nu mai fusesem până acum şi totuşi îmi părea atât de familiară. Visam că purtam un minunat costum de baie ce îmi venea perfect, ce îmi sublinia graţios silueta , având de asemenea o calitate impecabilă.

Să fi fost oare un vis premonitoriu? Găsesc, la marginea patului , o cutie pe care scrie” Vacanţa perfectă”. O deschid cu emoţie. Înăuntrul ei se află un bilet cu întrebarea ” Ghici unde plecăm mâine ?!” şi un superb costum de baie de la Jolidon, exact ca în visul meu. Oare de unde ştia că Jolidon au cele mai frumoase costume de baie, pregătite special pentru vacanţe de vis? După două decenii de inovaţie, marca Jolidon încă mă surprinde prin originalitate şi calitate, reuşind să mă ajute sa-mi definească stilul şi să-mi „declar” personalitatea.

Şi totuşi unde se va petrece această vacanţă în doi? Pe fundul cutiei găsesc şi indiciul către destinaţie: două bilete de avion către Italia. Acum pun cap la cap puzzle-ul din vis şi realizez că mâine voi fi la Lido de Jessolo, la Marea Adriatică şi de data aceasta totul va fi cât de poate de real.

jolidon

 

Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2013.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: